Știri creștine
Ultima știre adăugată
Anunțuri | Adăugată de dan4net in 16/05/2024
Ediția acestui an a conferinței naționale Alo!Copii vine în sprijinul învățătorilor de copii. Fie că ești la început de drum, sau deja ai experiență în lucrare, acest eveniment te va ajuta să descoperi perpective noi în a lucra cu copiii astfel încât impactul tău să crească. Nu privi la acest eveniment ca la o altă conferință! Privește această zi ca pe un moment de învățare! Sesiunile în plen cu prezentări deosebite, atelierele tematice paralelele și cel mai mare stand de resurse pentru lucrarea cu copiii din România sunt câteva dintre motivele pentru care te așteptăm la conferință! În cadrul conferinței vom lansa noi resurse pentru lucrare! 3 culoare tematice de ateliere: Inspirațional – vei descoperi... citeste mai mult
Editorial de Ciprian Bârsan
Editoriale | Adăugat de dan4net in 01/02/2024
Într-o lume IMORALĂ, INDIFERENTĂ, IDOLATRĂ ce-și manifestă zilnic INDEPENDENȚA față de Dumnezeu, creștinul trebuie să se lupte să SUPRAVIEȚUIASCĂ să fie și să rămână STATORNIC în orice circumstanță ca astfel să-și poată dovedi SFINȚENIA.Este greu, dar nu imposibil alături de noi, de partea noastră, avem aliați puternici îl avem pe:- Dumnezeu Creatorul.- Hristos care ne cercetează în necaz.- Duhul Sfânt ce ne întărește în credință.Suntem realiști, nu este ușor să ne păstrăm VERTICALITATEA când mulțimea din jurul tău este strâmbă…nu e ușor să se păstreze o VIAȚĂ curată când murdăria și păcatul este azi la loc de cinste, trebuie să îmi păstrez VREDNICIA când toți din jurul meu își vând dreptul... citeste mai mult
Știri audio
Diverse | Adaugata de Dany4Jesus in 27/07/2017
Corul de copii al bisericii române "Elim" din Bruxelles, împreuna cu familia Bodnariu, au fost în vizita la parlamentul  României, însotiti de senatorul Titus CorlateanCorul de copii se afla în turneu în România
Diverse | Adaugata de Softy in 26/07/2017
Constanta Suiu impreuna cu fiul ei in varsta de 17 ani locuiesc in localitatea Vulturesti jud. Vaslui. Cei doi locuiesc intr-o casa darapanata, veche de peste 150 de ani cu peretii plini de igrasie si mucegai iar tavanul se poate prabusi in orice moment peste ei. Din cauza ca peretii sunt plini de mucegai si igrasie baietelul s-a imbolnavit iar mama a fost nevoita sa cheltuiasca foarte multi bani pe medicamente. Doamna Constanta este o mama...
Diverse | Adaugata de radioelim in 22/07/2017
Va invitam cu mare drag in TABARA ASCENDENT organizata de Departamentul de Tineret al Bisericii Elim din Timisoara. Intr-un loc minunat, in mijlocul naturii vrem sa ne bucuram de ceea ce a creat Dumnezeu si de o atmosfera binecuvantata.Tabăra se va desfășura între 07 August și 12 August 2017 (Plecare 09:00 am de la Biserica Penticostală Elim). Locația taberei se află la poalele munților Poiana Ruscă, în localitatea...
Anunțuri | Adaugata de Softy in 18/07/2017
Pestrea Roxana – Anays este o fetita de doar 3 anisori (din Racari de Jos, Jud.Dolj) care sufera de Rabdomiosarcom Embrionar, grad histologic 3. De fapt, este o cumplita tumoare maligna, CANCER ocular, care se manifesta la nivelul muschilor, in cazul Roxanei la muschiul pleoapei. Totul a inceput anul trecut in luna Decembrie cand i-a cazut o parte din pleoapa stanga. A fost la mai multi medici din partea carora a primit un tratament...
Anunțuri | Adaugata de anghelos_ionut in 14/07/2017
Ne-am hotărât să facem o întâlnire cu toţi fraţi din diaspora (si nu numai) care au făcut parte din biserica Penticostală din Făgăraş şi care au plecat peste hotare cu mulţi sau puţini ani în urmă. Astfel, pe 13 august 2017 (a doua duminică) ora 9:00 vă invităm cu drag pe toți cei care ați făcut parte din biserica locala (Biserica Penticostală Betel, Str. Parcului nr. 22), la o adunare de...
Misiune | Adaugata de wycliffe.romania in 10/07/2017
„Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veșnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.” Ioan 5:39Cea mai bună mărturie despre Isus o găsim în Scriptură; și mulțumim Domnului că întreaga Biblie este disponibilă în limba noastră, și o putem studia zilnic. Am vizitat Societatea Biblică din București și am rămas surprins de câte versiuni și modele de Biblie...
Diverse | Adaugata de Softy in 04/07/2017
Razvan (27 ani) si Alina (25 ani) sunt doi tineri care si-au dorit foarte mult un copil. Mare le-a fost bucuria cand pe 03 August 2015 s-a nascut ingerasul lor, Denis. Imediat dupa nastere a inceput un adevarat calvar pentru aceasta tanara familie. La doar cateva ore de la nastere, Denis a fost diagnosticat cu atrezie esofagiana. A fost transportat si operat de urgenta la Timisoara la Spitalul Louis Turcanu. Atrezia esofagiana este o malformatie...
Anunțuri | Adaugata de Softy in 23/06/2017
Stoica Alexandru este un copilas de numai 4 anisori, sufera de o forma rara de cancer osos, o boala necrutatoare care l-a transformat intr-un luptator pentru viata. Anul trecut in luna Octombrie, Alexandru a inceput sa aiba dureri de picior si nu mai putea face pipi. A fost diagnosticat in urma un C.T efectuat la Spitatul Grigore Alexandrescu din Bucuresti, cu tumora tip coada de cal la osul sacru.In final a ajuns la Cluj, la Spitalul...
Resurse Creștine | Adaugata de Softy in 22/06/2017
Vă anunțăm că de acum puteți descărca o bună parte din cântările text de pe site-ul Resurse Creștine în format CLI pentru a le putea proiecta în biserici și prin programul Easy Worship.De asemenea, există două arhive cu cântările, o arhivă conține cântările cu strofe întregi, pentru afișarea pe proiector, iar cealaltă arhivă conține cântările pe câte două rânduri, utile...
Diverse | Adaugata de Tabara.Bradatel in 21/06/2017
Tabãra Creștinã Brãdãțel organizeazã Tabãra dedicatã copiilor. Scopul acestei tabere este sã îi aducem pe copii într-un mediu frumos și propice învãțãrii și dezvoltãrii lor, atât din punct de vedere spiritual, cât și din punctul de vedere al abilitãților practice.Perioada 7-12 august 2017. Detalii pe...
Diverse | Adaugata de Tabara.Bradatel in 21/06/2017
Si anul acesta ne intalnim la tabara de volei, de la Bradatel.Detalii pe site: www.bradatel.roSolicita formularul de inscriere la adresa: [email protected] la Tabara Bradatel sa vedem cine pleaca acasa cu trofeul! 
Diverse | Adaugata de Tabara.Bradatel in 21/06/2017
Tabara tinerilor maturi alaturi de Tabara Internationala, va asteapta si in acest an la Bradatel, in Parcul National Retezat, pentru un program deosebit, adresat acestei categorii de varsta. Pentru detalii vizitati site-ul nostru: www.bradatel.ro Solicita formularul de inscriere: [email protected] asteptam la Bradatel! 
Resurse Creștine | Adaugata de Softy in 21/06/2017
În luna iunie 2017 au fost finalizate toate formalitățile necesare înființării Asociației Resurse Creștine, care are ca scop oferirea de materiale creștine gratuite în format digital prin intermediul site-ului www.resursecrestine.ro.Ne-am propus, ca echipă, înființarea acestei asociații din mai multe motive. Un motiv ar fi pentru a oferi continuitate lucrării desfășurate pe site și prin acordarea unei...
Anunțuri | Adaugata de Softy in 19/06/2017
In luna Ianuarie 2016 intreaga locuinta a familiei Butuc a fost distrusa intr-un incendiu devasator. Nu au mai putut recupera nimic din ceea ce au avut, ramanand sub cerul liber doar cu hainele de pe ei. Cu ajutorul satenilor, a rudelor si prietenilor au primit alimente, haine si si-au amenajat grajdul ca sa poata locui in el pana cand isi vor rezidi din nou casa. Din fonduri proprii, cu ajutor din partea bisericilor crestine locale, din...
Evenimente | Adaugata de FlaviusAvramescu in 18/06/2017
Departamentul de tineret al Bisericii Penticostale BETEL din Hațeg organizează și anul acesta tabăra creștină La Cortul Întâlnirii, tabără ce va avea loc în perioada 22-28 iulie 2017. Locația va fi cea de anul trecut și anume, între localitățile Sânpetru și Ohaba Sibișel (județul Hunedoara), la o distanță de aprox. 20km de orașul Hațeg. Din partea echipei de organizare cunoaștem și...
Misiune | Adaugata de wycliffe.romania in 14/06/2017
Dragi fraţi şi surori, fie ca Domnul Isus să reprezinte pacea şi bucuria voastră în fiecare zi şi fie ca El să vă aducă aminte prin Duhul Său cel Sfânt de toate promisiunile frumoase din Scriptură. Unii din fraţii noştri din Papua Noua Guinee abia acum aud despre harul şi binecuvântările care vin prin jertfa salvatoare a Domnului nostru Isus Hristos. Mulţumim însă Domnului, că El ne-a ajutat şi ne-a...
Diverse | Adaugata de OlimpiuSabau in 13/06/2017
REDEFINIT – TABĂRA TRĂIEȘTE ALTFEL 2017În acest an TABĂRA TRĂIEȘTE ALTFEL 2017 – REDEFINIT va avea loc în perioada 28 iulie – 4 august, în localitatea Șuncuiuș, jud. Bihor.Tema taberei din acest an – REDEFINIT – are ca scop provocarea tinerilor de a-și defini identitatea. Fiecare din noi e cineva. Suntem cineva în familie, la școală, în grupul de prieteni, la locul de muncă,...
Misiune | Adaugata de wycliffe.romania in 06/06/2017
„Căci, prin El, și unii și alții avem intrare la Tatăl, într-un Duh.” Efeseni 2: 18Dragii noștri, Înainte de a vă aduce vești despre slujirea noastră în cadrul comunităților de surzi, dorim să fiți încurajați de cuvintele spuse de apostolul Pavel celor din Efes. Prin Isus, care a venit să aducă vestea bună, celor de departe și celor de aproape, să avem intrare la Tatăl, într-un Duh....
Evenimente | Adaugata de areopagus in 02/06/2017
Centrul Areopagus din Timișoara vă invită miercuri, 7 iunie 2017, de la orele 19.00, la forumul „Botezul cu Duhul Sfânt, conform Evangheliei după Luca și Faptelor Apostolilor”.Invitat: Prof. univ. dr. Max Turner (PhD, Cambridge University, profesor emerit al London School of Theology, Londra, UK)Moderator: Conf. univ. dr. Alexandru NeagoeÎntâlnirea va avea loc la sediul Centrului Areopagus din Calea Martirilor...
Anunțuri | Adaugata de Softy in 31/05/2017
Arsenie are numai 3 anisori si trece printr-o teribila suferinta. S-a nascut cu hidrocefalie triventriculara congenitala. Asta inseamna ca in creierul sau se acumuleaza apa, cutia craniana se mareste, si se face presiune pe creier provocand dureri ingrozitoare de cap. La o luna si jumatate de la nastere s-a aflat ca are hidrocefalie si abia la doua luni si jumatate, dupa ce capul i s-a marit foarte tare, a fost operat, montandu-se un furtun...