Știri creștine
Ultima știre adăugată
Anunțuri | Adăugată de dan4net in 16/05/2024
Ediția acestui an a conferinței naționale Alo!Copii vine în sprijinul învățătorilor de copii. Fie că ești la început de drum, sau deja ai experiență în lucrare, acest eveniment te va ajuta să descoperi perpective noi în a lucra cu copiii astfel încât impactul tău să crească. Nu privi la acest eveniment ca la o altă conferință! Privește această zi ca pe un moment de învățare! Sesiunile în plen cu prezentări deosebite, atelierele tematice paralelele și cel mai mare stand de resurse pentru lucrarea cu copiii din România sunt câteva dintre motivele pentru care te așteptăm la conferință! În cadrul conferinței vom lansa noi resurse pentru lucrare! 3 culoare tematice de ateliere: Inspirațional – vei descoperi... citeste mai mult
Editorial de Ciprian Bârsan
Editoriale | Adăugat de dan4net in 01/02/2024
Într-o lume IMORALĂ, INDIFERENTĂ, IDOLATRĂ ce-și manifestă zilnic INDEPENDENȚA față de Dumnezeu, creștinul trebuie să se lupte să SUPRAVIEȚUIASCĂ să fie și să rămână STATORNIC în orice circumstanță ca astfel să-și poată dovedi SFINȚENIA.Este greu, dar nu imposibil alături de noi, de partea noastră, avem aliați puternici îl avem pe:- Dumnezeu Creatorul.- Hristos care ne cercetează în necaz.- Duhul Sfânt ce ne întărește în credință.Suntem realiști, nu este ușor să ne păstrăm VERTICALITATEA când mulțimea din jurul tău este strâmbă…nu e ușor să se păstreze o VIAȚĂ curată când murdăria și păcatul este azi la loc de cinste, trebuie să îmi păstrez VREDNICIA când toți din jurul meu își vând dreptul... citeste mai mult
Știri audio
Evenimente | Adaugata de wycliffe.romania in 10/10/2017
După ani de colaborare în lucrarea de traducere a Bibliei, atât în țară cât și la marginile pământului, relație pe care o apreciem mult, a venit timpul să ne întâlnim cu dumneavoastră, atât reprezentanți ai bisericilor locale cât și ai organizațiilor partenere. Scopul întâlnirii este întărirea parteneriatului, și prezentarea lucrării și a contribuției...
Diverse | Adaugata de rveviena in 08/10/2017
Lucrarea „Răscumpărați prin har” este împlinirea viziunii unui membru al bisericii Elim Viena: implicarea unor frați cu dizabilități fizice dar potențial într-o lucrare radio. Astfel s-a format echipa „Răscumpărați prin Har”, această lucrare funcționând din prima parte a anului 2016. Pentru această echipă dăm slavă Domnului nostru Isus Hristos. Mărturisim că prin slujirea în...
Evenimente | Adaugata de Softy in 08/10/2017
Luni, 9 Oct 2017, la Centrul Regional de Afaceri Timisoara, Bulevardul Eroilor de la Tisa, nr. 22 va avea loc conferința “O mărturie americană despre libertatea de conștiință”.Comitetul de inițiativă cetățenească, Coaliția pentru Familie și platforma civică “Ȋmpreună” vă invită la conferinƫa “O mărturie americană despre libertatea de conștiință”, având ca invitaƫi din Statele...
Diverse | Adaugata de sorinpetrache in 07/10/2017
Orașul Salonta (Bihor) va fi gazda celui mai îndrăgit și longeviv Festival coral de muzică religioasă. Biserica creștină baptistă „BETEL” din Salonta, păstorită de Florin Cociubei, vă invită, cu iubire frățească în Domnul Isus Hristos, să-L lăudăm împreună pe Dumnezeul mântuirii noastre, al dragostei și al păcii, în cadrul Festivalului corurilor creștine „Cântările...
Evenimente | Adaugata de areopagus in 04/10/2017
Centrul Areopagus vă invită la o dezbatere pe tema „Managementul resurselor umane și financiare în ONG-uri, companii și biserici”. Invitatul nostru este Jerry TWOMBLY, expert internațional în fund-raising și management organizațional. Evenimentul va avea loc în data de 9 octombrie 2017, orele 19.00, la sediul nostru din Calea Martirilor nr. 104, Timișoara.În cadrul acestui eveniment vom lansa trei...
Anunțuri | Adaugata de GabrielTudor in 30/09/2017
Simptomele unei banale răceli au ascuns o boală extrem de gravă, în cazul unui copil de numai 9 ani din județul Olt. După numeroase controale și tratamente pentru ceea ce părea a fi o afecțiune minoră, Bogdan Bănică a fost diagnosticat cu leucemie acută limfoblastică. Timp de un an, băiatul a făcut chimioterapie, însă cumplita boală nu a cedat. Cu teamă în suflet și cu speranță într-o...
Evenimente | Adaugata de Softy in 22/09/2017
Show The Love este genericul sub care se desfășoară turneul corului si band-ului Sanctus Pro Deo. De ce Show The Love? Pentru că provocarea de a arăta dragostea transcende veacurile. Inima noastră a fost creată să iubească. Dar cu fiecare bătaie a inimii, parcă… uităm. Uităm să iubim. Corul și Band-ul Sanctus Pro Deo ne reamintesc în turneul Show the Love că dragostea vine de la Dumnezeu și ea trebuie dată mai...
Misiune | Adaugata de wycliffe.romania in 22/09/2017
Vă salut cu drag și bucurie din Toliara, unde am ajuns de curând și m-am reinstalat în viața și activitățile de zi cu zi. Aici abia acum începe să vină căldura. Vreau să vă spun despre echipa Tsimihety, pentru că sunt o încurajare mare pentru noi. Poporul Tsimihety din nordul Madagascarului își dorește să aibă Biblia în limba lor. În cursul anului trecut, din inițiativa lor, s-a format...
Anunțuri | Adaugata de Softy in 18/09/2017
Kaplan s-a nascut cu o malformatie de Atrezie Ano-Rectala, Fistula Recto-Uretrala. Prima operatie a fost facuta la doar 3 zile de la nastere, Colostomie, prin care i s-au facut doua gauri in burta: prin una i se facea tratamentul iar a doua tinea loc de anus prin care isi facea nevoile. Kaplan s-a nascut fara anus. A doua operatie a fost facuta la varsta de 1 an, in 2010. I s-a facut alungirea de intestin gros si anus, iar in final fost...
Misiune | Adaugata de wycliffe.romania in 13/09/2017
Dragi prieteni,Din luna mai, când am scris ultima scrisoare, s-au întâmplat și bune și rele, dar știm că „...toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu...” (Rom. 8:28). Avem pace în El!Unul dintre lucrurile care au produs multă tulburare a fost evenimentul alegerilor, care a durat pană în august în majoritatea provinciilor. În unele cazuri s-a...
Anunțuri | Adaugata de 068914530 in 10/09/2017
EFNL-engleza pentru o viata noua! Aceasta organizatie constituie o tabara crestina cu studiu inductiv in limba engleza bazat pe Biblie!Aceste tabere sunt organizate vara,in Republica Moldova cu prezenta a multor profesori din SUA si completind cu profesorii din R.Moldova!
Misiune | Adaugata de wycliffe.romania in 06/09/2017
„Planurile nu izbutesc, când lipseşte o adunare care să chibzuiască, dar izbutesc când sunt mulţi sfetnici.” Proverbe 15:22Simțim tot mai mult nevoia de o adunare care să chibzuiască și să descopere împreună cu noi modalități noi de a înainta mișcarea de traducere a Bibliei către ultimile 1700 popoare marginalizate care încă așteaptă Scriptura în limbile lor materne. Au așteptat...
Evenimente | Adaugata de onewayromania in 05/09/2017
Alo!Copii și One Way vă invită la Conferința Națională a lucrătorilor cu copiii cu tema „Cine pe cine schimbă” din seria de conferințe „Salvează generația următoare” în perioada 20-21 octombrie 2017. Vă pregătim un timp extraordinar, cu vorbitori cu experiență din România și străinătate, sesiuni în plen și multe ateliere practice, teme și dezbateri de actualitate, un stand uriaș cu...
Diverse | Adaugata de sorinpetrache in 30/08/2017
Satul bihorean Ianoșda și-a adunat fiii. Devenită o sărbătoare creștină a mulțumirii și regăsirii în sânul familiei binecuvântată de Dumnezeu, Duminică, 27 august 2017, „Adunarea fiilor și fiicelor satului Ianoșda” a transformat Biserica baptistă din localitate într-un templu sfânt al comuniunii în trupul Celui ce este Calea, Adevărul și Viața – Isus Hristos Domnul.„Pe...
Anunțuri | Adaugata de Softy in 29/08/2017
Imediat dupa Sarbatori, in Ianuarie 2017 Andrei a acuzat dureri mari de burta, iar la spital a fost tratat de vermisori. Durerile au continuat insotite de vomitari, durerea coborand pe piciorul drept. Doctorii au luat hotararea sa il opereze de apendicita. Ceea ce trebuia sa fie o simpla operatie a durat peste 6 ore, pentru ca doctorii au descoperit o tumoare la apendicita cat un mar de mare, iar daca operatia mai intarzia cateva zile ar fi...
Misiune | Adaugata de wycliffe.romania in 28/08/2017
Dragi fraţi şi surori în Isus Hristos, dragi conlucrători pe câmpul misiunii, dragi prieteni şi rude apropiate, fie ca Domnul să vă binecuvânteze pe fiecare în parte acolo unde sunteţi şi fie ca tot El să vă dea sănătate şi să vă facă să vă bucuraţi de viaţă sub toate aspectele ei!În ultima scrisoare de informare vă prezentam câteva din lucrările tehnice de aici, la care Domnul ne-a...
Misiune | Adaugata de wycliffe.romania in 22/08/2017
Salutări în Numele Domnului Isus și al fraților și surorilor din Ale. Nagaye!Despre situația în țarăA venit ploaia! Aici în Addis Ababa suntem în plin anotimp ploios. În alte părți ale țării deși ploile nu au fost regulate și nici suficiente e ceva mai bine. Cele mai afectate se pare că au fost culturile de porumb, în timp ce culturile de teff și de sorg, cel puțin în parte, sunt mai...
Anunțuri | Adaugata de Softy in 17/08/2017
Cu mulțumire și bucurie, și spre lauda lui Dumnezeu strigăm: „Avem disponibilă Culegerea Jubilate volumul 2!"Slăvit să fie Domnul pentru credincioșia Lui și pentru răspunsurile Lui la multe rugăciuni înălțate în ultima perioadă!  Cu siguranță sărbătoriți și voi această veste bună împreună cu noi.Vă invităm cu drag la lansarea Culegerii...
Diverse | Adaugata de GabrielTudor in 31/07/2017
Irina Florea este o fetiță curajoasă care, la doar 9 ani, se luptă pentru a trăi. A crescut într-o familie iubitoare, alături de sora și fratele mai mici, bucurându-se de copilărie, însă, cu câteva luni în urmă, i s-a pus un diagnostic crunt: meduloblastom de gradul 4, o formă foarte agresivă de cancer cerebral. Pe 10 și 17 februarie a fost operată de două ori pentru extirparea tumorii. A urmat...
Misiune | Adaugata de Dany4Jesus in 27/07/2017
Viata... darul ceruluiCorul de copii Elim Bruxelles se afla într-un turneu în România, însotiti de prezbiterul bisericii, fratele Vlad Daniel si dirijorul corului si liderul de tineret, fratele Iolu Cornel.Programul turneului:Joi 27 iulie - 19:00 - Biserica Gloria - AradVineri 28 iulie - Satu MareDuminica 30 iulie - 10:00 - Biserica Penticostala - Halmeu, Satu MareDuminica 30 iulie - 18:00 - Biserica Muntele Sionului -...