Marele Muftiu arab: toate bisericile trebuie distruse
Adăugată de Dany82 in 17/03/2012, citită de 3.015 ori
Autor: infoCrestin.com, Categorie: Internațional
Marele Muftiu arab: toate bisericile trebuie distruse

Abdul Aziz Al-Asheikh, Marele Muftiu al Arabiei Saudite, liderul religios cu cel mai înalt rang în ţara sunită a fost citat afirmând că „este necesar ca toate bisericile să fie distruse”.

Presupusa declaraţie a apărut în publicaţia creştină de limbă arabă  Linga.org şi a fost preluată ulterior de presa de nişă din Occident.

Potrivit Christian Post, Muftiul ar fi cerut distrugerea bisericilor din Arabia Saudită pentru a întări politica de intoleranţă faţă de orice altă religie în afară de Islam în peninsula arabă.

El ar fi răspuns, în cadrul unei conferinţe islamice organizate în Kuweit, la o întrebare privind perspectiva Shariei asupra construirii de biserici.

Situaţia este foarte similară uneia recente care a implicat un membru al parlamentului din Kuweit. Despre acesta, Christian Post relatează că s-ar fi declarat în favoarea „înlăturării” bisericilor, dar că ar fi revenit ulterior asupra afirmaţiei, clarificând că dorise să spună că nu trebuie construite biserici în Kuweit.

În luna februarie, o lege aprobată de parlamentul din Kuweit propunea eliminarea bisericilor creştine din ţară şi instaurarea legii islamice. Oficialii guvernamentali au precizat însă că legea interzice exclusiv bisericile noi, nu pe cele deja existente.

Sursa: semneletimpului.ro via www.infocrestin.com


Știre preluată de pe www.infocrestin.com
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Opțiuni