Primul botez al Bisericii Baptiste Harul din Timisoara, o fila de istorie si credinta
Adăugată de mariuscimpoae in 24/12/2011, citită de 2.716 ori
Autor: Marius Cimpoae, Categorie: Diverse
Primul botez al Bisericii Baptiste Harul din Timisoara, o fila de istorie si credinta

Primul botez al Bisericii Baptiste HARUL din Timişoara

O filă de istorie şi credinţă

 

La jumătate de an de la deschiderea bisericii, pentru că Dumnezeu a avut milă şi îndurare şi a dat har şi binecuvântare, duminică, 18 decembrie, în cadrul serviciului de dimineaţă, a avut loc primul botez nou-testamental al Bisericii Harul. A fost un eveniment deosebit de emoţionant, un real prilej de bucurie pentru că 4 suflete şi-au mărturisit public credinţa în Domnul Isus. La serviciul special de botez au participat mulţi fraţi şi surori din bisericile din Timişoara, dar în mod special fraţii şi surorile din Biserica Baptistă Germană. A fost o zi istorică pentru cele două biserici, pe de o parte pentru cei din Biserica Harul pentru că Dumnezeu a binecuvântat  biserica noastră într-un timp atât de scurt cu un botez, iar pentru cei din Biserica Germană, botezul acesta a fost un răspuns la rugăciuni, pentru că de aproximativ 18 ani nu a mai fost niciun botez în cadrul acestei biserici.

 

La această sărbătoare deosebită, Cuvântul Domnului a fost predicat cu har şi cu putere de fratele Vasile Duma, pastor al Bisericii Baptiste din localitatea Criciova, jud. Timiş, iar botezul a fost oficiat de pastorul bisericii locale, Marius Cimpoae.

 

Dumnezeu să ne dea multă înţelepciune, pasiune, călăuzire, har, speranţă, îndrăzneală, putere, pentru ca lucrarea pe care o facem să fie într-adevăr o lucrare care să Îl glorifice pe Dumnezeu şi să atingă vieţile multor oameni!

Soli Deo Gloria! (Doar lui Dumnezeu să-I fie slava!)

A consemnat, pastor Marius Cimpoae


Știre preluată de pe www.harul-tm.ro
Domnul sa reverse si anul acesta Harul si calauzirea Sa peste Biserica Harul. Binecuvantarea Domnului sa fie peste pastorul bisericii, peste cei ce slujesc in biserica, si peste intreaga biserica.
Adăugat în 03/01/2012 de MATTHEW
Opțiuni