Fără religie în școlile din Tennessee
Adăugată de Dany82 in 13/12/2011, citită de 3.477 ori
Autor: infoCrestin.com, Categorie: Internațional
Fără religie în școlile din Tennessee

Şcolile din statul Tennessee vor opri activităţile religioase din sălile de clasă, pe motiv că libertatea religioasă a fiecărui elev trebuie respectată. Prin urmare, cadrelor didactice li se va interzice să se roage împreună cu elevii sau să poarte obiecte religioase.

Iniţiativa a fost luată de ACLU (Uniunea Americană pentru Drepturile Civile), ca urmare a unor plângeri înaintate de câţiva elevi nemulţumiţi de faptul că unii profesori se roagă sau că unele grupuri religioase distribuie Biblii prin şcoală.

Câteva sute de părinţi s-au adunat şi au protestat împotriva deciziei luate de ACLU, aceştia dorind ca rugăciunea să se păstreze în şcoli.

„Scopul nostru este să ne asigurăm că hotărârea luată de ACLU nu duce la restricţii extrem de drastice, care încalcă dreptul la libera exprimare al elevilor şi profesorilor”, a precizat David French, consilier al Centrului American pentru Lege şi Justiţie şi reprezentat al conducerii şcolii.

Sursa: tennessean.com

Noteaza:semneletimpului.ro


Știre preluată de pe www.infocrestin.com
Americanii se fac ca au uitat faptul ca rugaciunea "Tatal nostru" i.a scapat de mana chinezilor....!!!
Adăugat în 22/12/2011 de cosmin18marcu
Opțiuni