Ce-și doresc bolnavii?
Adăugată de BenHur in 07/10/2011, citită de 2.785 ori
Autor: Nelu Popelea, Categorie: Editoriale
Ce-și doresc bolnavii?

 

Pentru prima dată in ultimile trei zile pot sta puțin cu ochii deschiși. Mă aflu la Paris în patul fratelui Cornel Ardelean care m-a găzduit după externarea din spital. Duminică dimineața am predicat aici despre datoria care o avem de sluji până la epizare in această vreme; nu suntem bătuți in Biserică, soțiilor fraților păstori nu le sunt scoși dinții ca soție pastorului Moses dinIndia, ficele nu ne sunt bătute, violate și-apoi ucise așa cum s-a întâmplat acolo. Așa am predicat, iar de la intrarea în Biserică am ajuns direct la urgență la spitalul San Joseph. Familia așteaptă să mă fac bine și să ajung acasă. De pe patul de suferință vă spun (vouă fratilor, vouă surorilor, și vouă scumpi colegi slujitori) ce-și doresc bolnavii:

1. Bolnavii nu pot să vadă clar vizitatorii, lor nu le stă capul la cuvinte protocolare și gesturi iscarioteanice; ei pot doar să simtă. O mână plină de compasiune așezată cu grijă pe frunte contează enorm de mult.

2. Bolnavii nu vor vorbe multe, ei au putere sa audă doar atât: ” suntem cu toții aici lângă tine !”

3. Bolnaviilor le trebuie acordată atenție tot atât de mult cât meselor noastre de care ne îngrijim zilnic; să nu poți băga ceva in gură până nu te gândești și la acel amărât de pe pat, care ar mânca, dar nu-i vine.

4. Bolnavii nu au nevoie să le deschizi ușa sau fereastra când ajungi la ei ca să-ți fie tot ție mai bine. Doar în năduful spitatulului sau a camerei unde zace bolnavul găsești adevărata terapie pentru sufletul tău: deschide-ți inima și ai deschis tot ce trebuia cu-adevărat deschis.

Doamne, ajută ! Fă-ne lumina lumii, ochii nevăzătorilor, prietenii întemnițaților și bucuria celor singuratici !


Știre preluată de pe crestintotal.ro
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Opțiuni