Suferinta, moarte si o inviere glorioasa
Adăugată de BenHur in 03/04/2010, citită de 2.688 ori
Autor: Marcel Urs, Categorie: Editoriale
Suferinta, moarte si o inviere glorioasa

Sărbătoarea Paştelor este una dintre cele mai de seamă sărbători din istoria creştinismului, alături de Crăciun şi Anul nou. Peste tot în lume, Paştele este sărbătorit din plin. Mai puțin aici în Statele Unite, unde aceasta s-a redus doar la un aspect comercial, la “vânatoare” de ouă de Paști (ouă din plastic umplute cu dulciuri, sunt ascunse prin iarbă iar copiii sunt încurajați să le găsească), la iepurași și la “Peeps mushmellows” (un fel de burete din vată de zahăr sub forma unor puișori de găină), ouă roșii sau colorate sau Paștele este sărbătorit prin ... muncă.
            La români, pentru majoritatea creştinilor, această perioadă este pusă la cinste prin tradi
ții de tot felul: se merge la biserică, gospodinele fac curăţenie generală, se văruiesc pomii de pe ulițele de la sate, se taie mielul şi se prepară drob și tocăniță de miel, prăjituri, cozonaci, pască, ouă vopsite, se salută cu "Hristos a înviat!", nu se lucrează, se sărbătoreşte a doua şi chiar a treia zi de Paşti şi alte obiceiuri care ne amintesc că este o sărbătoare mare.
            Dar în centrul acestei sărbători, mai mult ca oricând, se sărbătoreşte Suferinţele, Moartea şi mai ales Învierea glorioasă a lui Isus Hristos.
            Suferinţele Mântuitorului au fost profeţite cu mulţi ani în urmă de către profeţi. Cunoscutul autor cre
știn român, care și-a petrecut ultimele zile din viață în Statele Unite, în orașul Portland, statul Oregon,  Costache Ioanid, pictează aşa de bine scena de pe multele Golgota, inspirat din Psalmul 22: "Tauri negri din Basan/ M-au străpuns/ Mă doare. Mi-au bătut piroane-n mâini/ Şi râuiri în picioare. Îşi împart veşmântul meu/ Aruncându-şi sorţii/ Eli, Eli m-ai adus în ţărâna morţii."
            Isaia la rândul său vede peste mii de ani, suferinţele Mântuitorului, la capitolul 53 citim: "Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă".
            Din punct de vedere omenesc, răstignirea a fost cea mai cruntă şi cea mai barbară născocire a omului de a-
și chinui semenii. Suferințele, moartea și învierea lui Isus Hristos, sunt descrise foarte bine în cele patru Evanghelii: a lui Matei, Marcu, Luca (care a fost medic, sau avea cunoștințe medicale foarte avansate, pentru vremea aceea) și Ioan.
            Romanii erau experţi în executarea condamnaţilor la moarte pe cruce şi la chinuirea individului înainte ca acesta să fie răstignit
și îl foloseau din plin pentru menținerea ordinei și disciplinei în teritoriile pe care le aveau sub stăpânire.
            Moartea condamna
ților trebuia confirmată de centurionii care erau răspunzători de executarea individului sortit morții, iar misiunea lor era îndeplinită când condamnatul era mort. Erau experți în execuții. Aveau la activ mai multe astfel de operații, iar pentru ei crucificarea, era doar o misiune (just another job).
            În cazul răstignirii lui Hristos, se pare că aveau tot interesul să sfâr
șească misiunea cât mai repede și să se întoarcă înapoi la unitate sau la casele lor. De data aceasta, au asistat la o execuție deosebită marcată de evenimente supranaturale unice în istoria omenirii care s-au petrecut în timp ce Însăși Creatorul Universului era pe cruce: au asistat la prima mântuire prin har, când unuia dintre tâlhari i s-a promis raiul de către Isus, s-a făcut întuneric “ziua în amiaza mare”, au înviat morții, au auzit rugăciunea “Tată iartă-i că nu știu ce fac”, au auzit strigătul disperat “Eli, Eli lama sabactani (Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce m-ai părăsit)” și până la urmă “Tată în mâinile tale îmi încredințez Duhul”.
            După ce unul din centurioni a văzut aceste evenimente, a recunoscut că „într-adevăr acesta a fost Fiul lui Dumnezeu”. Ar fi fost două motive din care solda
ții au vrut să termine treaba cât mai repede: ori s-au speriat și se grăbeau să termine treaba cât mai repede, lucru cam de necrezut pentru un soldat roman călit în luptă, ori vroiau să plece acasă, pentru că erau plictisiți și aveau alte treburi mai importante acasă sau la garnizoană.
            Pentru a grăbi moartea condamna
ților, și pentru a termina odată această misiune, centurionii s-au gândit să aplice o metodă pe care ei o cunoșteau foarte de bine: zdrobirea picioarelor condamnaților. Se știe că prin crucificare, condamnatul murea prin asfixiere, sub greutatea corpului care era pironit pe cruce. Sub picioare se punea un support pentru ca individul să poată să se ridice din când în când să mai ia o gură de aer, prelungindu-i-se astfel suferința cât mai mult. Se cunosc cazuri când un condamnat trăia asfel chinuit, până la câteva zile, sub arșița soarelui din cursul zilei sau sub gerul nopții, mâncat de vii de muște, viermi, viespi, țânțari, câini vagabonzi și păsări răpitoare.
            Moartea pe cruce era una dintre cele mai dure metode de tortură
și executare la moarte din istoria omenirii și era foarte populară în timpul dominației romane.
            După ce au zdrobit picioarele celor doi tâlhari, călăii romani au ajuns în dreptul lui Isus,
și și-au dat seama că acesta este mort. Doar știau foarte bine lucrul acesta, nu era prima moarte la care participau. Și în loc să îi zdrobească picioarele, ca la ceilalți doi tâlhari, i-au străpuns doar pieptul cu sulița, de unde spune Scriputra la Ioan 19:34, a ișit sânge și apă.
            Acesta a fost un alt semn că persoana este moartă. După moartea omului, sângele se „alege” devenind un lichid alb iar globulele ro
șii se coagulează arătând ca și cum ar fi amestecate două lichide. Acesta era pentru centurioni, un semn sigur al morții, pe lângă alte semne aceștia pe care le cunoșteau destul de bine ca să recunoască o persoană este moartă cu adevărat.
            Moartea Mântuitorului a avut loc vinerea, undeva în jurul orei 3 după masa. La aceasta au participat nu numai temu
ții soldați romani ci și o mulțime de alte persoane, printre care și un individ cu numele Iosif care era din localitatea Arimatea, și care era un creștin pe ascuns, un convertit sau ucenic din umbră a lui Isus. Acesta se pare că era destul de bogat, pentru că era un sfetnic al soborului și destul de în vârstă pentru că avea deja cumpărat (sau pus de o parte) un mormânt pentru el.
            Îmi aduc aminte că
și în România erau persoane mai în vârstă care își cumpărau sicriul dinainte și îl puneau la adăpost, de obicei în pod. Și astăzi sunt cazuri când, persoane în vârstă, atât aici în Statele Unite cât și în România sau alte părți, știind că clipa morții se apropie, își cumpără “locul de veci” din nainte.
            Iosif s-a dus la Pilat
și i-a cerut trupul neînsuflețit a lui Isus. Pilat, mirat oarecum că Isus murise așa de repede, în doar câteva ore, după ce s-a informat de la centurionul care a fost răspunzător de plutonul de execuție a lui Isus și a celor doi tâlhari că Isus e mort cu adevărat, i-a dat permisiunea să ia corpul neînsuflețit a lui Isus de pe cruce.
            Ucenicul din umbră a fost ajutat să dea trupul jos de pe cruce, de către Nicodim, care l-a vizitat pe Isus de mai multe ori noaptea, ferindu-se astfel de ochii lumii
și care era la fel și el, tot un om de vază, un fruntaș al iudeilor.
            Pe la orele 6 pm, au dat trupul jos de pe cruce
și l-au adus în grădina care era în apropiere de locul execuției și unde se afla mormântul nou și gol a lui Iosif. Nicodim însă nu a venit cu mâinile goale, ci a adus cu el 100 de litri de smirnă și aloe (după unii cam 75lb sau 34kg de soluție) care erau folosite la îmbălsămarea morților. L-au înfășurat în fâșii de pânză de in care au fost îmbibate în această soluție. L-au pus în mormânt și au prăvălit o piatră la gura mormântului. După unii cercetători, piatra avea între 1.5 și 2 tone. Era un obicei la evrei ca mormintele, săpate în stâncă, să fie închise cu o piatră mare. (vezi învierea lui Lazăr)
            Toate aceste mi
șcări au fost urmărite de un grup de femei prinre care și Maria Magdalina, care a fost stăpânită de demoni și eliberată de Isus și Maria mama Lui Isus și a lui Iose care era unul din frații Lui (la Marcu 6:3  citim despre familia lui Isus “Nu este acesta tâmplarul, feciorul Mariei, fratele lui Iacov, al lui Iose, al lui Iuda şi al lui Simon? Şi nu Sunt surorile Lui aici între noi?” Şi găseau o pricină de poticnire în El.).
            A
șadar orice teorie cum că Isus nu a fost mort, ci doar amețit sau în comă, este nefondată sau neadevărată.
            A doua zi, sâmbăta sau Ziua de Sabat, preo
ții cei mai de seamă și Fariseii, s-au dus la Pilat cu o cerere, ca el să pună să păzească mormântul deoarece “înșelătorul” a promis că va învia a treia zi și ca nu cumva să se întâmple ca prietnii Lui să fure trupul și să zică poporului că a înviat din morți. Pilat, care era în oraș pentru alte treburi, mai mult politice, deoarece era Sărbătoarea Paștelui la evrei și trebuia să se arate la aceste sărbători, de ochii lumii, i-a luat la rost pe preoți și farisei, oarecum ironic: „Aveţi o strajă; duceţi-vă de păziţi cum puteţi.” Au și luat imediat sfatul lui Pilat. S-au dus la mormânt, l-au pecetluit și au pus un pluton de strajeri (sentinele) lângă piatra masivă de la gura mormântului să îl păzească.
           
            Învierea lui Isus a fost cel mai specatacular eveniment, unic în istoria omenirii.
            Era prima zi a săptămânii, sau duminica. Femeile care cu doar pu
țin timp în urmă au asistat la îmbălsămarea corpului neînsuflețit a lui Isus și plasarea lui în mormântul nou de către Iosif și Nicodim, sau dus la mormânt dis de dimineață sau “cu noaptea ‘n cap” cum se mai spune. Era un obicei ca după îmbălsămarea mortului, a doua zi, să se mai aplice un rând de mirodenii mirositoare peste corpul neînsuflețit. În România, mai ales la țară, femeile au obiceiul să ia în mână frunze de busuioc care miroase frumos, deoarece mortul se ținea în casă iar după o zi două, începea să se descompună și să mirose urât. Dar cum a doua zi era Sabatul, era interzisă orice activitate. Așa că s-au dus a treia zi după ce Isus a murit.
            Ajunse în grădină, se tot gândeau cine o să dea piatra la o parte, pentru că era prea grea pentru ele
și poate se gândeau că sentinelele de la mormât o să le ajute, în schimbul unui bacșiș, că doar erau obișnuiți cu astfel de îndeletniciri (au fost plătiți de preoți să spună că trupul lui Isus a fost furat de către ucenici, contra unei sume de bani). Soldații aveau ordin doar să păzească mormântul ca să nu dispară corpul din interiorul lui și un ban în plus era binevenit.
            Dintr-o dată a început pământul să se mi
ște sub picioare. O lumină nemaipomenită venea dinspre mormânt. Un vuiet puternic și o strălucire extraordinară a băgat în spaimă de moarte până și pe neînfricații soldați de lângă mormânt. Era un înger care a prăvălit piatra la o parte și s-a așezat pe ea. Soldații au rămas înmărmuriți ca niște morți. Li s-au înmuiat picioarele. Nu puteau să scoată un cuvânt. Erau copleșite de spaimă. „Nu vă temeţi; căci ştiu că voi căutaţi pe Isus, care a fost răstignit. Nu este aici; a înviat, după cum zisese. Veniţi de vedeţi locul unde zăcea Domnul şi duceţi-vă repede de spuneţi ucenicilor Lui că a înviat dintre cei morţi. Iată că El merge înaintea voastră în Galilea; acolo Îl veţi vedea. Iată că v-am spus lucrul acesta.” (Mat. 28:5-7). Aș fi vrut să fiu acolo, să văd bucuria de pe fața femeilor și spaima de pe fața soldaților.
            Femeile au alergat la ucenici, printre care era
și Petru și la Ioan. Să le fi văzut fața femeilor pline de bucurie și de spaimă în același timp. „A înviat Domnul!” și oarecum nedumerirea lui Petru și a lui Ioan, care nu știau ce să creadă, așa că au alergat amândoi la mormânt să se convingă. Cred că acesta este primul maraton care a fost înregistrat vreodată în Sfânta Scriptură și bineînțeles că Ioan, fiind mai sprinten, a câștigat, a ajuns primul. Aici au găsit mormântul gol, fâșiile de pânză căzute jos, și ștergarul cu care a fost învelit capul, era făcut sul, ca și când Isus s-a trezit din somn, a aruncat fâșiile jos, a luat ștergarul de pe cap, l-a făcut sul și la pus într-un loc vizibil.
            Piatra a fost dată la o parte, pentru ca noi să credem că Isus a înviat, nu pentru ca să-I facă loc la Isus să iasă afară din mormând.
            După înviere, Isus avea un corp ceresc. Apărea
și dispărea când vroia, intra prin ziduri, așadar putea să treacă și prin piatră. Acest fel de corpur vom avea și noi când vorm fi transformați la clipeala unui ochi și vom fi „teleportați” în cer cu Isus. Trupurile noastre, nici parte femeiască nici bărbătească, vor fi foarte speciale și scumpe, ca ale îngerilor și vom putea "zbura" prin cosmos sau pe pământ, vom putea apare și dispare fără să fim afectați de radiațiile sau diferențele de temperatură din univers (de exemplu, costumele spațiale, pe care le folosesc astronauții în spațiu pentru a rezista radiațiilor și diferențelor de temperatură din cosmos, potrivit oamenilor de știință de la NASA, costă vreo 20 de milioane de dolari pe bucată).
            „Fiii veacului acestuia se însoară şi se mărită; dar cei ce vor fi găsiţi vrednici să aibă parte de veacul viitor şi de învierea dintre cei morţi, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita. Pentru că nici nu vor putea muri, căci vor fi ca îngerii. Şi vor fi fiii lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii." - spunea Isus în Evanghelia după Luca 20:34-36 iar la Matei 22:33 Isus explica "Căci la înviere, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii lui Dumnezeu în cer."
            „Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi, într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi. Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire. Când trupul acesta supus putrezirii, se va îmbrăca în neputrezire, şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: „Moartea a fost înghiţită de biruinţă” citim la 1 Cor 15:52-54
            Isus, Dumnezeu a suferit, a murit
și a înviat pentru ca noi să avem viață pentru că eram sortiți morții și pierzării veșnice. Moartea a fost zdrobită, așa după cum spunea Dumnezeu primului cuplu, Adam și Eva, când aceștia au fost goniți din grădina Eden „Vrăşmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul şi tu îi vei zdrobi călcâiul.” (Gen 3:15)


Știre preluată de pe www.resursecrestine.ro
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Opțiuni