Vesti din Tanzania, Adin Năstase din nou în Africa
Adăugată de user necunoscut in 23/02/2010, citită de 2.851 ori
Autor: Lucratori-Romani.ro, Categorie: Misiune
Vesti din Tanzania, Adin Năstase din nou în Africa
Salutare şi multe mulţumiri pentru tot suportul vostru în rugăciune şi nu numai. Cu ajutorul Domnului am ajuns din nou în Africa-Tanzania, unde voi fi pentru două luni la un centru de misiune Tineri Pentru Misiune slujind în diferite activităţi. După aceste două luni merg din nou în Kenya, unde voi lucra pentru şase luni în orfelinatul Salem şi la construirea altui orfelinat în Naerobi. Posibil, dacă Domnul mă ajută să ajung şi în Uganda, unde vreau să vizitez o familie de misionari şi să-i ajut în ceea ce fac ei acolo…

Viziunea mea pentru anul acesta este să ajut cât mai mult şi să fiu o binecuvântare oriunde voi fi, în fiecare din aceste ţări. Şi totodată să mă apropii mai mult de Domnul şi să văd unde El vrea să începem construirea unui nou orfelinat în 2011 cu ajutorul Lui nemijlocit.Am avut mici probleme, dar în cele din urmă am ajuns cu bine aici în Tanzania la centru de misiune "Tineri Pentru Misiune Arusha", unde este super şi abia aştept să mă implic în activităţile de aici şi să pot ajuta la lucrarea în tribul Masai, la construirea orfelinatului de aici, în diferite programe cu copii, şi în diferite lucruri practice în care pot fi de ajutor pentru cei de aici.

Nevoi de rugăciune:
  • pentru protecţie fizică şi spirituală.
  • pentru relaţii bune cu cei de aici
  • pentru înţelepciune şi protecţie în tot ceea ce fac să fiu o lumină şi un bun ajutor pentru cei din jur.
  • pentru o relaţie mai profundă cu Tata şi pentru auzirea vocii Lui în ceea ce vrea să fac mai departe legat de ţara şi locul unde să mă stabilesc şi să încep ceva pe termen mai lung.
Cu multă, multă recunoştinţă şi mulţumire pentru tot sprijinul acordat din Tanzania,
Adin Năstase.

Știre preluată de pe www.lucratori-romani.ro
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Opțiuni