Scrisoare de informare -  Familia Acatrinei, Peru
Adăugată de AgentiaKairos in 14/05/2019, citită de 688 ori
Autor: Agenţia Kairos, Categorie: Misiune

Dragi frați și surori,

            Deși de mult timp am fost solicitați să mergem în comunitatea Cheni, abia luna trecută am reușit să ajungem pentru prima dată acolo. E o comunitate ashaninka la patru ore de mers pe râu, comunitate în care s-a stabilit și lucrează Agusto, un frate ashaninka care colaborează cu Segadores. El a plantat o biserică în această comunitate și acum se adună vreo 20-30 de persoane. I-am vizitat familia, i-am cunoscut pe frați și ne-am bucurat să ne revedem și să mai povestim despre lucrare și provocările ei.
            Am avut bucuria să îi avem cu noi pe Valentin, Karol, Carmen și Ana, echipa Kairos care a venit să ne viziteze. De mai mult timp am organizat această vizită, însă abia acum s-au concretizat lucrurile și îi suntem recunoscători Domnului. Am vizitat împreună cu ei comunitățile Cheni, Chembo și Maukayapi, căutând să îi introducem în lumea de aici, lume care are felurile și obiceiurile ei. În Cheni am stat două zile, unde, împreună cu biserica de acolo, am organizat trei sesiuni de instruire, tema principală fiind Caracterul lui Dumnezeu. Am fost primiți bine și ne-am bucurat să fim cu oamenii de acolo. În Chembo am fost acasă la mama lui Abner, iar acolo s-au strâns mai multe persoane ca să asculte Cuvântul, vizita noastră fiind anunțată mai de demult. O zi am mers și la baza de misiune la șlefuit pereții, așa că suntem recunoscători Domnului pentru ajutorul primit ca să putem avansa cu încă un pas, îndreptându-ne spre finalizarea acestui proiect. Mulțumim fratelui Karol pentru implicarea în acest proiect, dar și celor care, prin intermediul scrisorilor noastre sau prin intermediul Agenției Kairos, au dorit să sprijine această lucrare. Dumnezeu să vă răsplătească și să vă poarte de grijă în continuare.


Rugați-vă pentru:
- ca Dumnezeu să fie glorificat prin viețile noastre;
- întărirea credinței noastre în momentele grele;
- mântuirea celor din poporul ashaninka cărora le vestim Cuvântul;
- sănătatea noastră și în special a Deborei, după problemele grave de astm și pneumonia suferită, și a lui Mathias, care este încă cu tuse destul de putenică în ciuda tratamentului cu antibiotic;
-resursele necesare pentru avansarea lucrărilor la baza de misiune;
-ajutor în mutarea noastră la baza de misiune înainte de venirea în Romania;
-frații, surorile, copiii și ceilalți oameni din Maukayapi la care mergem de două ori pe săptămână să îi învățăm din Cuvânt;
-călătoria noastră spre Romania, planificată pentru începutul lunii iunie.

            Cu recunoștință și mulțumire pentru partea pe care o luați la înaintarea Evangheliei,

Liviu și Amalia Acatrinei

Pentru a citi întreaga scrisoare primită de la familia Acatrinei, vă rugăm click aici

Știre preluată de pe www.agentiakairos.ro
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Opțiuni