Scrisoare de rugăciune  - Familia Olteanu, India
Adăugată de AgentiaKairos in 10/12/2018, citită de 917 ori
Autor: Agenţia Kairos, Categorie: Misiune
Scrisoare de rugăciune  - Familia Olteanu, India

Pace,
          Într-o lume în care nu este pace și păcatul își așteaptă pedeapsa, singurul nostru loc de scăpare este Domnul Isus, Cel care a luat pedeapsa păcatelor noastre asupra Lui. De aceea noi trebuie sa ne identificăm în întregime cu El, în moartea și învierea Lui, iar viața noastră nu mai poate fi trăită dupa îndemnurile firii pământești ci după îndemnurile Duhului Sfânt. În felul acesta, voia lui Dumnezeu poate fi împlinită în noi și prin noi, rezultatul fiind roada după voia lui Dumnezeu și pace de la El (Romani 8:1-4).

Vă îndemn să îi mulțumim lui Dumnezeu pentru:

  1. În dimineața zilei plecării înapoi spre Romania a echipei Kairos, ei ne-au ajutat să cumpărăm o mașină electrică. Astfel, numărul mașinilor pe care le avem, a ajuns la două.
  2. Echipa Kairos a plecat cu bine din India și a ajuns cu bine în România.
  3. Duminică am putut vizita din nou satele din jurul Jalpaiguri și câteva regiuni ale orașului. Eu am vizitat satul adunării noastre.
  4. Luni am vizitat pe frate Ajay Gupta din Haldibari, căci auzisem că avuse un accident. Pe drum am putut conduce, pentru prima dată fără probleme, mașina cea mare.
  5. Marți și miercuri am fost să vestim Evanghelia în zona Ciurabanda.
  6. Marți am avut părtășie cu familia Talupdar din Jajanghi.
  7. Miercuri am avut părtășie cu familia lui Neemai din Tekatuli.
  8. Joi a venit o echipă de dentiști din Siliguri, echipă care i-a consultat pe copiii noștri și pe câteva persoane din satul bisericii. Ei sunt necreștini și s-au bucurat să primească niște Biblii și câteva broșuri în limba Bengaleză.
  9. Vineri, împreună cu sora Mary, am vizitat zona de prostituție a Jalpaiguri și un cartier învecinat unde am făcut evanghelizare.
  10. Am putut plăti chiria la două dintre case.
  11.  Am putut repara mașinuța electrică cu care făcusem un accident minor.
  12. Am putut cumpăra Noi Testamente și Biblii în limbile bengaleză și hindi.
  13.  Băieții și fetele mai mari ne-au ajutat în îngrijirea copiilor mai mici.
  14. Surorile Rebeka, Dipali, Suni și fetele mai mari ne ajută la gătit, curățenie și învățătura copiilor.
Vă îndemn să mijlocim pentru următoarele lucruri:
  1. Părtășia noastră cu alte biserici din Jalpaiguri. Adunarea noastră a fost deja invitată de biserica baptistă la un program de sărbătorire a nașterii Domnului Isus.
  2. Căsătoria Purnimei care ar urma să se oficieze în adunarea noastră pe 12 decembrie.
  3. Mântuirea familiilor Sompei, Sagarikei și Jotimoy.
  4. Pregătirea programelor de evanghelizare de la sfârșitul lunii decembrie.
  5. Vindecarea fratelui Ajay Gupta și pentru mântuirea unchiului său care este bețiv.
  6. Mântuirea bețivilor din zona Chiurabanda.
  7. Mântuirea familiilor lui Barun, David și Sanjit.
  8. Întărirea în credință a familiilor Talupdar și Neemay.
  9. Mântuirea dentiștilor din Siliguri.

          Tată ascunde-ma în Domnul Isus de păcatele mele și de mânia Ta. Ajută-mă, ca prin Duhul Tău cel sfânt, să am în mine viața Ta de dragoste. Amin!

Daniel


Știre preluată de pe www.agentiakairos.ro
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Opțiuni