Scrisoare de informare - Claudia Sotir
Adăugată de AgentiaKairos in 20/11/2018, citită de 1.280 ori
Autor: Agenţia Kairos, Categorie: Misiune
Scrisoare de informare - Claudia Sotir

 Dragii mei,
          Timpul trece atât de repede. Vremurile se schimbă, însă Dumnezeul nostru este același ieri, azi și în veac și Cel care și-a revărsat credincioșia Lui asupra noastră ieri, o va face la fel și azi, dar și mâine. Avem un Dumnezeu credincios promisiunilor Sale: "Cuvântul Domnului este drept și toate lucrările Lui mărturisesc despre credincioșia Sa." - Psalmul 33:4. Fie ca mințile noastre să fie ațintite zilnic spre El!
          Au trecut deja 8 luni de când sunt acasă și m-am putut bucura de providența Domnului în viața mea. Vă mulțumesc pentru fiecare rugăciune, dar și pentru că ați fost alături de mine în această perioadă de repaus fizic, emoțional și spiritual. Sănătatea mea s-a îmbunătățit, slavă Domnului! În toată aceasta perioadă am putut să mă bucur de timpul petrecut cu familia și biserica în care Dumnezeu m-a pus. Este o binecuvântare să fim parte a unei familii spirituale care înțelege planul de răscumparare al lui Dumnezeu de-a lungul istoriei, și care înțelege că acest plan continuă și că Dumnezeu dorește să ne folosească și pe noi pentru răspândirea Evangheliei până la marginile pământului, ca să fim martori vii a-i modului în care El răscumpără oameni din orice națiune. M-am bucurat, de asemenea, să pot relua legătura cu diferite prietene cu care studiam Biblia atunci când eram acasă și să le văd cum au crescut în cunoașterea Cuvântului. Una dintre aceste prietene este Sunny, o prietenă din China, în viața căreia Domnul m-a folosit pentru a o mântui. Acum Sunny crește frumos în pricepere și discernământ, și prin ea Dumnezeu m-a adus în legatura cu colege de-ale ei de la facultate. Cu una dintre acestea, Andreea, am putut împărtăși Evanghelia într-un mod mai profund. Fie ca Domnul să îi ofere pocăință și credință! 
           Însă în toată această perioadă de ședere în țară, m-am gândit mai bine și la planurile legate de întoarcerea mea în India. Am ajuns la o decizie finală și anume aceea de a încerca să mă întorc tot cu o viză de student. De data aceasta mă voi înscrie la cursul de limbă Hindi, iar astăzi am trimis toate actele de înscriere. O dată ce voi primi scrisoarea Bona Fide din partea facultății, voi putea merge la ambasadă. Cu ajutorul Domnului planific să merg în prima jumătate a lunii decembrie. Aș dori să vă rog să mă păstrați în rugăciune, ca Domnul să îmi dea trecere înaintea consulului când voi merge la interviu. Știu totodată că viza aceasta se află nu în mâna unei persoane, ci în mâna lui Dumnezeu și fie ca El să lucreze dupa bunul Său plac.
          Dorința mea este să mă întorc în India. Câmpul de lucru este vast, iar lucrătorii sunt puțini. În ultima perioadă Dumnezeu a adus noi oportunități de slujire.  Subhajit, plantatorul de biserica, care ar fi trebuit sa ajunga in Romania, dar care nu a primit viza, este atat de credincios in a-L sluji pe Dumnezeu. Pe lângă conducerea bisericii de casă, sau întâlnirea cu diferiți prieteni necredincioși, s-au deschis uși pentru a ține studiu biblic cu un grup format doar din persoane dint-o mahala. Subhajit mi-a spus cum acești oameni, deși vin de ceva timp la studiu, ei nu au o înțelegere corectă a Evangheliei pentru că ceea ce au primit este ceea ce se oferă în general în India, și anume că dacă vei crede în Isus atunci vei avea o viață prosperă, vei fi vindecat de boli, etc. Unii dintre ei au fost puțin deranjați când Subhajit le-a vorbit despre păcat și pocăință. Slavă Domnului pentru felul în care scoate lucrători credincioși Evangheliei, care sunt dornici să ofere un mesaj nediluat. Acesta este motivul pentru care inima mea tânjește să mearga înapoi: de dragul acestei Evanghelii atât de frumoase care are puterea să transforme inimi.
 

Aș dori să continuați să vă rugați pentru:
- lucrarea începută în India.
- pentru sufletele care aud Evanghelia, ca Dumnezeu să le dea mântuire.
- viză - Domnul să lucreze după voia Lui.
- Subhajit - Domnul să îl crească în cunoaștere și pricepere și să îl folosească pentru lărgirea Împărăției Lui.
 

          Vă voi ține la curent cu detalii despre procesul vizei și toate celelalte planuri. Vă mulțumesc pentru toată dragostea, răbdarea și încurajări. Mulțumesc pentru că sunteți alături de mine în călătoria aceasta. Împreună putem să răspândim mireasma frumuseții lui Cristos în mijlocul națiunilor.

 
Har și pace!
Claudia Sotir


Știre preluată de pe www.agentiakairos.ro
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Opțiuni