Canada și Franţa, pregătite să o primească pe Asia Bibi
Adăugată de Dany82 in 10/11/2018, citită de 1.100 ori
Autor: Info Crestin, Categorie: Internațional
Canada și Franţa, pregătite să o primească pe Asia Bibi

Potrivit siteului Semnele Timpului,Pakisteneza Asia Bibi, achitată de Curtea Supremă din ţara sa după ce fusese condamnată la moarte pentru blasfemeie din cauza credinţei sale creștine, ar putea să se mute în Franţa sau Canada, dacă își dorește.

După ce a fost eliberată din închisoare săptămâna trecută, Asia Bibi a fost mutată într-o locaţie necunoscută pentru propria siguranţă. Avocatul lui Bibi, care a părăsit imediat ţara, cerând azil politic în Olanda, a confirmat că femeia nu se mai află în închisoare. Decizia Curţii Supreme a înfuriat partidul islamist Tehreek-e-Labaik (TLP) care a jurat să paralizeze ţara cu proteste dacă autorităţile îi dau voie femeii să părăsească ţara.

Cu toate acestea, ministrul de Externe a declarat că după decizia Curţii, Asia Bibi este un cetăţean liber care poate să facă ce își dorește, chiar și să părăsească ţara, notează Reuters. O agenţie catolică din Roma, care a înlesnit și o întrevedere între familia lui Bibi și Papa Francisc în trecut, a confirmat că Bibi a fost reunită cu soţul și fiicele sale și că familia așteaptă să primească vize pentru a pleca din ţară, însă nu a precizat unde.

Reprezentanţii Yes TV, cel mai mare canal tv interconfesional din Canada, se pare că au informaţii că Asia și-ar fi exprimat dorinţa de a cere azil în Canada, motiv pentru care au început să demareze acţiuni pe lângă premier și pe lângă ministrul de Externe pentru a fi pregătiţi să o primească. Directoarea televiziunii, Lorna Dueck, a spus că ar fi foarte simplu pentru familia Bibi să se stabilească în Canada, fiindcă există deja o întreagă reţea de expaţi gata să o primească, scrie RNS.

De asemenea, Franţa este pregătită să o primească pe Asia Bibi. „Am întreprins demersurile necesare pe lângă autorităţile pakistaneze pentru ca, dacă asta corespunde dorinţei celei interesate şi familiei sale, să poată veni în Franţa”, a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei franceze, Agnčs von der Mühll, conform Agerpres. Franţa l-a găzduit și pe avocatului lui Bibi în ambasada sa de la Islamabad, înainte ca acesta să plece în Olanda.

Dacă rămâne în Pakistan, Asia și familia sa vor fi constant în pericol. Doar zvonurile că cineva ar fi vinovat de blasfemie pot cauza proteste masive și linșaje publice pe străzile din Pakistan. Iar Salman Tasser, guvernatorul provinciei Punjab, a fost împușcat fatal de una dintre gărzile sale de corp în 2011 după ce i-a luat apărarea lui Bibi și a criticat felul în care statul abuzează de legile antiblasfemie.

Însuși Bibi a fost acuzată pe nedrept, judecătorii Curţii Supreme fiind de părere că mărturiile musulmancelor care au acuzat-o nu sunt credibile. Asia a susţinut întotdeauna că este nevinovată.


Știre preluată de pe www.infocrestin.com
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Opțiuni