Scrisoare de rugăciune  - Familia Bagdas, India
Adăugată de AgentiaKairos in 07/11/2018, citită de 1.138 ori
Autor: Agenţia Kairos, Categorie: Misiune
Scrisoare de rugăciune  - Familia Bagdas, India
Salutări, pace și bucurie în Domnul Isus tuturor fraților și surorilor!
 
          Vă mulțumim frumos pentru sprijinul dumneavoastră prin rugăciune și prin încurajări. Lucrul acesta ne inspiră și ne îmbărbătează și mai mult în lucrarea Domnului. Domnul să vă binecuvinteze pentru că ne susțineți să putem  ajunge cu Evanghelia  la cei care nu au  auzit- o niciodată.
          Aș dori să vă spun din nou despre Palwee, cea căreia soțul i-a rupt mâna la una din evanghelizările noastre. După acel incident am început să ne rugăm pentru ea și soțul ei foarte des. Am vizitat această familie săptămâna trecută, cu teama că soțul ei poate să mă atace, dar Cuvântul Domnului este puternic și Domnul m-a ajutat să vorbesc cu el în pace. Știam că  această soră nu mai merge la biserică de când a avut loc incidentul mai sus mentionat. Era înfricoșată și îngrijorată, dar Domnul mi-a dat putere să-i vestesc soțului ei Evanghelia și la sfârșit l-am îmbrățișat spunându-i că Domnul îl iubește. I-am spus sa-L primească pe Domnul Isus pentru că el a păcătuit împotriva Domnului prin ceea ce a făcut. Mi-a mărturisit că era  beat și că nu mai ține minte ce s-a întâmplat. De asemenea a spus că nu vine acum la Domnul Isus însă  va începe să vină la biserică. 
Rugați-vă atât pentru acest bărbat, ca Domnul să-i schimbe inima și viața, dar și pentru ei ca familie, ca să fie eliberați de  sub jugul sărăciei.  Ei acum trăiesc într-un adăpost sărăcăcios în care supraviețuiesc împreună cu cei doi copii a-i lor. Dacă este voia Domnului, sunt gata să le repar căsuța.
          De două săptămâni am reînceput lucrarea în Mali,  unde sunt  copii musulmani în special, dar și hinduși. Am crezut că s-au mutat de acolo, deoarece se presupunea că Guvernul le va da case de locuit. Dar nu a fost deloc așa, ei locuind încă în condiții grele în bordeie la marginea autostrăzii și pe malul uni râu. Mi s-a spus că doi copii dintre cei care au participat la școala duminicală au fost luați de apa râului în timp ce spălau haine. Au fost tare bucuroși să mă vadă și mi-au spus să vin să fac școală duminicală cu ei.
 Rugați-vă pentru protecția și sănătatea lor, dar mai ales pentru mântuirea acestor suflete. 
 
Despre Rita
          Rita, sora mea mai mică (Udai) despre care v-am scris că s-a hotărât să-L urmeze pe Domnul, a avut de curând o experiență frumoasă. În timp ce se ruga,  din interior a auzit o voce care i-a spus să deschidă Biblia și să citească Psalmul 51. Ea nu știa de această carte din Biblie și nici de acest capitol de pocăință.  Slăvit să fie Domnul că-i vorbește și facă El ca această relație scumpă a ei cu Domnul Isus să crească și să se adâncească din ce în ce mai mult.
 

Motive de mulțumire
1. Suntem mulțumitori Domnului ca ne-a redat oportunitatea de a lucra printre copiii musulmani și numai.
2. Ne bucurăm și suntem încurajați sa o vedem pe Rita, sora mea, că citește în fiecare zi Biblia. De fapt altcineva îi citește deoarece ea are probleme cu vederea.
3. Mulțumim Domnului pentru rezultatele Silviei, care la început nu au fost  chiar cele mai  bune. Am repetat analizele peste o săptămâna și au ieșit bune, Slavă Domnului.

      
Motive de rugăciune
1. Pentru ca soțul lui Palwee să vină la Hristos. 
2. Pentru oamenii din Devipur, ca să fie dezlegați din puterea întunericului și să vină la Hristos. 
3. Pentru copiii din Mali, ca să crească în cunoașterea lui Hristos. 
4. Pentru Silvia și cheltuielile mari aferente operației de cezariana ce urmează să aibă loc peste câteva săptămâni. Operația va avea loc într-un spital privat deoarece nu a fost posibil la cel de stat deși ne-am interesat. 
 5. Pentru echipa din România ce va veni în India, ca Domnul să-i ocrotească. Ei vor petrece o săptămână împreună cu noi și dorim ca Domnul să le dea un timp binecuvântat oriunde vor fi implicați. 
 

          Închei aici în speranța că veți continua să vă rugați pentru noi, ca să putem face o lucrare eficientă. Domnul va răsplăti pe toți cei care trăiesc în smerenie, după voia Lui. Domnul să vă binecuvinteze pe fiecare și să vă întărească pașii pe calea  Lui!
Cu mult drag și prețuire,
Silvia

Știre preluată de pe www.agentiakairos.ro
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Opțiuni