Pastorul Andrew Brunson, închis în Turcia, a fost eliberat astăzi!
Adăugată de AgentiaKairos in 12/10/2018, citită de 834 ori
Autor: Agenţia Kairos, Categorie: Misiune
          În timpul celor doi de închisoare a-i fratelui păstor Andrew Brunson, Biserica lui Hristos de pe întreg pământul s-a rugat și a mijlocit pentru el si familia lui. De aceea, Îi mulțumim Domnului că astăzi, 12 octombrie 2018, s-a întâmplat minunea pentru care ne-am rugat atât de mult și atât de mulți: fratele Andrew Brunson este în sfârșit liber!
          La cea de-a patra lui audiere de lângă orașul de coastă Izmir, judecătorul a poruncit eliberarea fratelui păstor în vârstă de 50 de ani, și totodată, i s-a ridicat și interdicția de a călători. Astfel, el are voie sa părăsească țara în care, până să fie arestat a condus o biserică timp de douăzecișicinci de ani. În curând, el și soția lui Norine, vor pleca spre casa lor din Carolina de Nord.
        
  Să continuăm să ne rugăm pentru familia fratelui Brunson, ca să ajungă cu în siguranță acasă, să se reacomodeze cu bine și ca Domnul să îi vindece fizic, dar și sufletește.
          Situația prin care a trecut fratele Andrew ne reamintește nouă, celor care ne bucurăm de eliberarea lui, că trebuie să nu îi uităm de miile de alți frați și surori care încă sunt persecutați și închiși pentru că sunt creștini. Ne rugăm Domnului ca să Își întindă mâna și să îi elibereze si pe ceilalți credincioși închiși în Turcia, Coreea de Nord, Pachistan, Iran, China, Eritrea, Malaiezia, Nigeria, dar și în alte țări în care urmașii Domnului Isus sunt prigoniți.
         
 Vă îndemnăm să dați mai departe această veste bună, proclamând măreția și puterea lui Dumnezeu. Nădăjduim că văzând modul în care Domnul a lucrat în această situație, credința dumneavoastră să crească și să vă motiveze la a-I cânta laude, la a-I preamări Numele și la a spune mai departe de minunile Lui!
          Vă dorim un sfârșit de săptămână binecuvântat!
 
Echipa Kairos
 
 

Știre preluată de pe www.opendoorsusa.org
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Opțiuni