Scrisoare de rugăciune  - Familia Olteanu, India
Adăugată de AgentiaKairos in 17/09/2018, citită de 940 ori
Autor: Agenţia Kairos, Categorie: Misiune
Scrisoare de rugăciune  - Familia Olteanu, India

Pace,

 

Vă trimit ceva din scrisoarea dragostei lui Dumnezeu:

1. Dumnezeu a auzit vocea ta la vremea necazului (Gen 21:17). Din pricina Domnului Isus în care credem, noi suntem sub atenția specială a lui Dumnezeu.

2. El vrea sa ne i-a de mână pentru că noi nu suntem de lepădat (Gen 21:18), ci suntem parte din poporul măret al lui Dumnezeu prin Domnul Isus.

3. El vrea să ne deschidă ochii din orbirea păcatului și din goana după lucrurile lumii acesteia, pentru mântuirea ce ne-a pregătit-o (Gen 21:20).  Domnul Isus este lumina mântuirii lui Dumnezeu.

4. Dumnezeu vrea să fie tot timpul cu noi (Gen 21:20) pentru că ne-a ales din pricina Domnului Isus.

 

Haideti să ii multumim lui Dumnezeu pentru urmatoarele lucruri:

1. Vestirea Evangheliei din duminica ce a trecut, împărțiți în diferite grupe. În grupa noastră am avut pe fratele Paul și sora Daniela. I-am vizitat pe cei din Bihar, care locuiesc în jurul stației de tren.

2. Îmbunătățirea îngrijirii copiilor care sunt împreună cu noi. Dumnezeu ne-a ajutat la aceasta, prin familia lui Paul și Daniela. Daniela și-a luat responsabilitatea îngrijirii medicale și împreună cu Paul îi ajută pe copii la lecții și la păstrarea disciplinei.

3. Am putut vesti Evanghelia prin filme marți, miercuri și joi, în Jajanghi, Raipur și Tinbiga, în ciuda sezonului ploios. Marți am difuzat filmul sub streașina din faâa unei țcoli iar miercuri în adunarea din Raipur. Joi nu a ploat așa că am putut difuza filmul în aer liber în fața unei școli.

4. Marți am putut avea părtășie cu frații și surorile din Jajanghi.

5. Miercuri și joi ne-am putut întâlni cu câțiva credincioși din Raipur și Mekliganj.

6. Am putut împărți tractate iarăși la închisoare, spital și în parc.

7. Propietarul ne-a permis să facem câteva reparații în jurul casei iar Dumnezeu ne-a dat și banii necesarii ca să le putem face.

8. Am putut plăti școala copiilor și pentru luna aceasta.

 

Uniți-vă cu noi în rugăciune pentru:

1. Ca noi familii să se adauge la adunarea noastră.

2. Mântuirea famililor lui Poltu, Sompa, Soma și Sagarika, aceștia singurii creștini din familiile lor. 

3. Roadă pentru slava lui Dumnezeu din rândul familiilor de Bihari din jurul stației de tren dar și din alte zone vizitate de celelalte echipe.

4. Înțelepciune în folosirea timpului, în special când au loc proiecțiile de filme de evanghelizare (am vrea să folosim acest timp pentru părtășia cu credincioșii locali).

5. Înțelepciune pentru ca să știm cum să îi încurajăm pe credincioșii din Haldibari, Mekliganj, Talma, Jajanghi și pe cei din triburile adibashi.

6. Tipărirea și scrierea de noi tractate de evanghelizare, dar și din cele mai vechi.

7. Mântuirea copiilor care sunt în grija noastră și în special a celor mai mari.

8. Creșterea spirituală a tinerilor care sunt la școli biblice: Abigail, Sumitra, David, Barun și Sanjit.

9. Pentru nevoia de căsătorie a lui Esther, Sumitra și Purnima.

 

Tată, îți multumesc că mă iubești prin Domnul Isus. Fie ca dragostea Ta să fluture peste mine ca un drapel de biruință și fă ca dragostea Ta să fie cortul în care să locuiesc întodeaua. De asemenea, fă ca dragostea Ta să îmi fie și hrana sufletului, dar și darul meu atât pentru prieteni cât și vrăjmași. Amin!

 

Daniel


Știre preluată de pe www.agentiakairos.ro
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Opțiuni