Progres în lucrarea printre romi – Zoltán Barabás
Adăugată de wycliffe.romania in 02/10/2015, citită de 1.560 ori
Autor: Wycliffe, Categorie: Misiune
Progres în lucrarea printre romi – Zoltán Barabás

„Strigă în gura mare, nu te opri! Înalţă-ţi glasul ca o trâmbiţă!” Isaia 58:1a

Salutări sfinte din Târgu Mureș!

Orele de studiu biblic cu copiii romi fac parte din slujirea principală pe care o fac în timpul anului școlar. În ultima săptămână a anului școlar am adus 4 băieții la biserica din oraș, pentru că vreau să-L cunoască pe Domnu. Laud pe Domnul, pentru ”Caci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi și va da, după plăcerea Lui, și voința și înfăptuirea.” În afară de aceasta, desigur continuă slujirea mea (predică, ore de studiu Biblic etc.) în Târgu-Mureș și în împrejurime și cumpărarea și distribuirea pachetelor pentru familiile sărace. Să ne rugăm ca aceste lucruri să fie spre gloria lui Dumnezeu și spre folosul bisericii.

În lunile iunie și iulie a urmat o tabără, împreună cu un drum de evaluare lingvistică. Este vorba despre drumul nostru în Republica Moldova, a treia călătorie în acestă țară pentru mine. Aici am participat la o tabără de două săptămâni, care a fost organizată de Misiunea Baptistă din Olanda. Prima săptămână a fost a copiilor, unde pe lângă traducere a trebuit să îi învățăm versete în limba lor maternă. Am tradus cu ajutorul localnicilor, în dialectul lor, istoria bunului samaritean, pe care am imprimat-o într-o cărticică mică. În drum spre acolo n-am oprit într-o localitate lângă graniță, unde am fost invitat de către un păstor și am făcut o evaluare lingvistică.

În cursul lunii august, reîntorși în România, au avut loc încă două astfel de întâlniri. În mijlocul lunii, o echipă mică dar pasionată de 5 persoane din Statele Unite ne-a vizitat; au venit să vadă lucrarea noastră de misiune, pentru că sunt interesați să se implice. Nu în ultimul rând ne-a vizitat păstorul din Republica Moldova împreună cu familia sa. Sunt recunoscător pentru aceste întâlniri, dar vă rog să vă rugați cu mine pentru ca discuțiile avute să fie în folosul misiunii și astfel cât mai mulți din comunitatea romă să audă cuvântul Său și să se pocăiască.

Detalii...

Zoltán Barabás este misionar Wycliffe România și slujește pentru promovarea Scripturilor în limba rommani printre rommi.


Știre preluată de pe wycliffe.ro
draga Zoltan, Dumnezeu sa te binecuvanteze pentru lucrarea care o faci.
Imi permit totusi sa fac o mica remarca, care sa te ajute in redactarea articolelor viitoare legate de termenul 'rom / tigan / comunitate roma', subiect de prea multe ori tabu si din pacate scris in zeci de feluri incorecte..

Asadar, formele corecte sunt:
> limba - romani;
> comunitatea / etnia / minoritatea - roma/ romă
> baiat / copil / barbat - rom [ singular, m] ;
> fata / femeie - romă [singular, f] ;
> copii / grup - romi (i) [plural].

[popor tigan ] - este incorect, deoarece romii sunt o minoritate etnica si nu un popor.

De luat in vedere, ca litera , este singura care poate fii dublata, -- fiind o forma corecta si acceptata, din punct de vedere gramatical.

Sper ca acest mic comentariu va fii luat ca si ceva constructiv, si pentru alte persoane care scriu / lucreaza cu comunitatile de romi.
Sursa aditionala : https://ro.wikipedia.org/wiki/Romi
Adăugat în 06/10/2015 de loli2p
Opțiuni