Un dar neprețuit printr-un zâmbet fericit
Adăugată de sorinpetrache in 08/12/2014, citită de 2.170 ori
Autor: Sorin Petrache, Categorie: Diverse
Un dar neprețuit printr-un zâmbet fericit

Asociația umanitară „Smiles” România organizează vineri, 12 decembrie, la Centrul pentru persoane vârstnice „JFL” (Joint Facility of Love) din Salonta un concert caritabil de colinde și cântece creștine spre lauda Nașterii Pruncului Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

 

Alături de cei 27 de rezidenți, pensionari români și maghiari, de personalul centrului de îngrijire, vor colinda bucuria Crăciunului tinerii din grupurile de închinare „Adonai” și „Sehina” coordonate de Rebeca Marișcaș și Daniel Olcean. Concertul începe la ora 18:00, la sediul Asociației „Smiles” din Salonta situat pe strada Kulin Gyorgy nr. 24-26. Prin mesajul lor - „De Crăciun, fă pe cineva fericit și vei fi tu însuți fericit!”, tinerii voluntari vor să readucă zâmbetul pe chipul brăzdat de suferință al persoanelor de vârsta a treia.

Au pornit de la un singur proiect („Sprijin acordat familiilor aflate în dificultate”) și un singur voluntar iar astăzi, Asociația „Smiles”, sub coordonarea inimosului Kevin D. Hoy, a directoarei Maria Hava, a managerului de proiecte Georgeta Opreanu, a numeroșilor colaboratori și voluntari, desfășoară 18 programe de asistență socială în Oradea, Salonta și multe alte localități din județul Bihor, având peste 60 de angajați și numeroși voluntari din Marea Britanie, Statele Unite și România.

Sorin Petrache


Știre preluată de pe www.confluente.ro
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Opțiuni