Luminiţa Prisecaru vine în România
Adăugată de wycliffe.romania in 13/06/2014, citită de 2.119 ori
Autor: Wycliffe, Categorie: Misiune
 Luminiţa Prisecaru vine în România

Vă salut călduros de pe muntele Gedole, din sud- vestul Etiopiei!

Frații traducători din echipa Ale au lucrat cu hărnicie și acum putem mulțumi Domnului că prima schiță a traducerii cărții Marcu, Luca și Geneza este terminată! Acum urmează să fie nenumărate citiri și verificări. Mai întâi, traducătorii se verifică unul pe altul. Apoi, împreună cu mine, verificăm, după care toți patru citim și verificăm naturalețea traducerii, precum și exactitatea ideii din textul original. După aceasta mai urmează verificarea ortografiei precum și a punctuației! E multă muncă să aducem traducerea în stadiul de a fi printată și dată unui cunoscător al limbii Ale dar și bun vorbitor de amharică. Acesta face traducerea inversă, din limba Ale în limba amharică, iar mai apoi o trimitem la un alt consultant din Addis Ababa. Acesta verifică încă o data corectitudinea textului cu ajutorul traducerii în amharică. Observațiile sale ni le împărtășește atunci când ne întâlnim cu dumnealui. După ce și această etapă este încheiată, aducem textul pentru a fi supus verificării comitetului de editare, format din membri din comunitate, buni cunoscători ai limbii și culturii. După ce și această etapă este terminată, urmează să testăm traducerea în comunitate.

La stresul obișnuit se mai adaugă conflictul nerezolvat între două familii de comercianți, unul din grupul Ale iar celălalt din grupul vecin Konso. O neînțelegere cu privire la bani a cauzat pe cel din Ale să îl omoare pe cel din Konso. Ucigașul este în închisoare acum, dar conform tradiției, sângele mortului trebuie răzbunat. Vă rog să nu-i judecați prea aspru, căci și în tradiția noastră europeană, răzbunarea sângelui e o temă frecventă (amintiți-vă doar de Hamlet, drama bine cunoscută a marelui Shakespeare). Numai că vă pot mărturisi o mare diferență între a contempla aceste lucruri ca pe o ”operă de arta” și alta este să trăiești în mijlocul unor astfel de evenimente! A fost aproape să înceapă un război între aceste două triburi dar Dumnezeu a dat putere guvernului local și s-a putut preveni aceasta! Pentru a ajunge în Ale cu mașina, drumul trebuie să treacă prin Konso. Au fost până acum câteva încercări de a omorî diferite persoane din Ale, însă Dumnezeu în mod miraculos a salvat acele suflete. Până acum nimeni nu a murit...

 

PS: Mă bucur să pot fi acasă în România între 17 iunie și 5 septembrie. Mi-aș dori, dacă Domnul ne va ajuta, să mă pot întâlni cu cât mai mulți dintre voi. De aceea puteți să îmi scrie-ți un email cu un număr de telefon pe care să vă pot suna când voi fi în țară. Până când ne vom intâlni, fie ca EL "să ne ascundă de cel rău" așa cum se roagă frații de aici.

În aceste două săptămâni, până la reîntoarcerea în România, o să fiu în Addis Abeba, împreună cu echipa de traducători, participând la ultima parte a atelierului de analiză a discursului limbii Ale. Este un curs practic, foarte intens, iar conceptele lingvistice sunt foarte folositoare în traducerea corectă a Bibliei. Rugați-vă pentru ca Domnul să ne dea "minte și ințelepciune"!

În El, cu drag,

 

a voastră Lumi

Puteți să vă înscrieți aici la Newsletter-ul Wycliffe România pentru a fi la curent cu slujirea Luminiței Prisecaru și a altor misionari.


Știre preluată de pe wycliffe.ro
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Opțiuni