Resurse Creștine la 6 ani!
Adăugată de Softy in 22/11/2011, citită de 16.282 ori
Autor: echipa resursecrestine.ro, Categorie: Resurse Creștine
Resurse Creștine la 6 ani!

Au trecut 6 ani de când acest site a luat ființă și dorim, prin acest anunț, să îi mulțumim din nou lui Dumnezeu pentru ajutorul și sprijinul pe care El ni l-a acordat în tot acest timp! Este doar meritul Său că oamenii pot găsi de atâta timp resurse pentru creșterea lor spirituală, și ajutor pentru cei ce îndrumă pe alții pe calea către Cer.

În anul care s-a scurs, echipa a primit în rândurile ei un nou membru, care a făcut posibile modificările vizuale de pe site. Mulțumim lui Dumnezeu pentru Harul pe care ni l-a dat aducându-l între noi și avem speranța că design-ul site-ului va fi îmbunătățit constant și de acum înainte.

Am reușit să implementăm o parte din noul sistem de utilizatori al site-ului, sistem care să ajute la o mai bună clasificare a resurselor în funcție de calitatea redactării lor. Sperăm că vom găsi înțelegere din partea tuturor autorilor în acest efort al echipei de a încuraja la o redactare cât mai corectă și îngrijită a resurselor de pe site.

O altă noutate sunt resursele înrudite, marcate astfel de către orice utilizator binevoitor. Înrudirile dintre resurse ajută vizitatorul să găsească versurile sau acordurile unei cântări pe care tocmai o ascultă. Vă îndemnăm să ne ajutați în acest demers și în continuare.

Pe prima pagină și-a făcut apariția o secțiune numită "Activitate utilizatori". Aici veți putea vedea ce resurse au fost comentate, marcate ca favorite, votate sau asupra cărora s-au făcut alte acțiuni.

Paginile de citire a Bibliei au fost îmbunătățite substanțial, cu un design nou, posibilitatea găsirii resurselor atașate versetelor, și alte opțiuni atașate fiecărui verset în parte.

O mulțime de alte modificări care nu se văd au fost făcute pentru ca site-ul să funcționeze cât mai bine. Ne bucurăm, de asemenea, pentru faptul că în ultimul an au fost descărcate 2,083,866 de resurse și au fost ascultate alte 4,209,363. Tot în anul scurs, 1,817,180 de persoane din 169 de țări au trecut pragul site-ului. Dăm slavă Domnului pentru fiecare persoană care a găsit pe site cel puțin un îndemn spre Dumnezeu și ne rugăm ca inimile multor altor oameni să fie atinse de Dumnezeu prin această lucrare.

Vă mulțumim pentru că ne sunteți alături și vă chemăm să pășiți alături de noi în această lucrare citind ghidul de aici sau contactându-ne. Fiecare om are cel puțin un talant pe care-l poate pune la îndemâna lui Dumnezeu, sau îl poate îngropa. Vă invităm să vă folosiți darurile împreună cu noi spre lărgirea Împărăției Cerurilor!


Știre preluată de pe www.resursecrestine.ro
La multi ani binecuvantati! Sa fiti mereu preocupati si entuziasmati sa slujiti Domnului si sa fiti mereu folositori oamenilor prin lucrarea voastra speciala si atat de necesara!
Adăugat în 23/11/2011 de logos.ploiesti_2011
LA MULȚI ANI Resurse Creștine, Domnul să vă dea izbândă și biruință în fiecare zi.
Mulțumim că existați.
Adăugat în 23/11/2011 de valeriamida
Domnul sa va binecuvanteze!
Adăugat în 23/11/2011 de lacrima
Fiţi binecuvântaţi de Domnul şi mulţumim pentru tot ceea ce faceţi şi pentru toate explicaţiile pe care ni le daţi. Aveţi o grafică frumoasă şi un site, nu bun, foarte foarte bun. Citesc cu plăcere Biblia pe site pentru că îmi uşurează căutarea şi găsesc aici tot ceea ce am nevoie; pentru formarea mea, pentru zidire, pentru întărire şi creştere spirituală. Aici, parcă se adevereşte ,,bate şi se va deschide, cere şi ţi se va da".
Cu deosebită preţuire
Adăugat în 23/11/2011 de 1954adina.9mai
La multi ani si multumim Domnului ca existati!!!
Adăugat în 23/11/2011 de admena
Dumnezeu sa va binecuvinteze si in continuare..
Adăugat în 23/11/2011 de Adr1an_rex3
LA MULŢI ANI, Resurse Creştine!
fiţi binecuvântaţi, Domnul să vă răsplătească osteneala, să aveţi bucurii depline în lucrarea la care aţi fost chemaţi
mă alătur şi eu celor ce vă aduc cuvinte de apreciere dorindu-vă pace sfântă, sănătate, lumină şi călăuzire
sora Ficard Florica
Adăugat în 23/11/2011 de floridinmaracineni
La mulţi ani!
Să aduceţi bucurii şi speranţe în suflete mulţi, mulţi ani de acum în colo!
Domnul să vă răsplătească!
Adăugat în 23/11/2011 de maria23luca
La multi ani de functionare.Dumnezeu sa va binecuvanteze intreaga echipa si sa va tina in harul Sau. Amin !
Adăugat în 24/11/2011 de danro85
Dumnezeu sa va binecuvinteze! ...e situl meu preferat mai ceva ca facebookul :)
Adăugat în 24/11/2011 de damarismartis1
Va multumesc pentru tot...FITI BINECUVANTATI!!!
Adăugat în 25/11/2011 de InsulaEkklesiablog
Domnul să vă binecuvânteze mai departe și să răsplătească osteneala și orice sacrificiu pe care-l faceți pt. Lucrarea de lărgire a Împărăției Sale și Domnul să binecuvânteze Lucrarea aceasta, să serveseacă vestirii Cuvântului Sfânt până la marginile Pământului, grăbind mult așteptata și dorita Revenire a Domnului și Mântuitorului nostru, Domnul Isus Hristos.Amin
Adăugat în 25/11/2011 de Ioanhapca
Dumnzeu să vă binecuvânteze pentru tot efortul depus în aceşti ani, în care mulţi creştini au găsit aici hrană spirituală pentru suflet.
Acum la moment aniversar vă doresc multă sănătate şi putere de muncă
Dumnezeu să vă călăuzească paşii pe mai departe!
Adăugat în 25/11/2011 de Greta_Andreica
Totul este minunat
Pământul e Luminat
Să pot poposi şi eu
Citind despre Dumnezeu.

Întradevăr, schimbările aduse sunt de bun augur pentru cel ce doreşte să fie activ în viaţa de zi cu zi a acestui site, unde nu de multă vreme am revenit şi eu după o absenţă de mai bine de un an, în care timp nu vroiam să mai aud de acest sait, pe motiv că nu mă sufereau cei ce-i comentam. Acum s-a schimbat situaţia, şi răspunzător de acceptarea comentariului meu sunt, nu cei ce-l administrează, ci direct celui căruia mă adresez şi mă respinge sau mă acceptă ca... "frate", fie că-l critic sau îi aduc laudă. Apoi sunt notele acordate, care ar trebui să le gândim altcumva decât 10, 10, 10, ci să acordăm nota după considerentul nostru. Un profesor de Limba Română pe care l-am avut, nu ne dădea niciodată nota 10 la o lucrare făcută, zicând că nota zece este doar a profesorului, iar elevul are maxim nota 9. Aşa ar trebui să fie şi aici: Dumnezeu să aibă nota maximă 10, iar Elevul Său de la 10 în jos. Că, ne încurajăm cu note mari, este bine nu-i rău, dar un singur vot, nu poate face o medie, aşa cum la şcoală, un profesor care a dat elevului o singură notă, nu poate încheia media elevului. Vă mulţumesc. Vă doresc să păşiţi în al şaptelea an cu speranţa iubiri în Dumnezeu tot mai crescândă, aici, şi acum, amin.
Adăugat în 26/11/2011 de poetpaul
Va multumesc pentru tot...FITI BINECUVANTATI!!!
Adăugat în 27/11/2011 de danielnotar
Intadevar acest site a foste si este o binecuvantare pentru multi crestini. Domnul sa va rasplateasca si sa va binecuvinteze toata munca si efortul depus pentru acest site
Adăugat în 29/11/2011 de ovidiu1987
Suntem recunoscatori lui Dumnezeu si-I multumim pentru voi si pentru toti cei care concura prin traduceri, subtitrari sau orice alta contributie.
Am fost luminati si ziditi prin multe predici.
El sa va rasplateasca osteneala dragostei voastre si sa va dea calauzirea si ajutorul Lui in continuare.
Adăugat în 30/11/2011 de prinhar
BINECUVINTARI!!!!!!!!!!!!!!
Adăugat în 03/12/2011 de alexaladin
La mulți ani plini de sănătate, spor, har și credință! Succesul în lucrarea pe care o faceți pentru slava lui Dumnezeu este vizibil în inimile tuturor celor care vă citesc site-ul. Sunt sigur că ne veți ajuta și în continuare să pășim pe drumul Împărăției Cerurilor!

Harul Domnului Iisus Hristos să fie cu voi, cu toți! Amin.
Adăugat în 03/12/2011 de GabrielTudor
"Resurse crestine.ro" s-a dovedit a fi, in trecerea anilor, un portal echilibrat de informare si crestere spirituala, fiind in fruntea clasamentului. Munca din spatele acestui Proiect nu este simpla, de aceea va multumim in Numele Domnului Isus Hristos pentru lucrarea dvs. Putere de munca si pace sufleteasca va dorim! Un lucru bun sa nu fie oprit niciodata.
Adăugat în 06/12/2011 de evenimentcrestin
Opțiuni