2€ pentru o viață: Ajută-l pe Matei să audă!
Adăugată de GabrielTudor in 02/09/2015, citită de 2.819 ori
Autor: Gabriel Tudor, Categorie: Audio
2€ pentru o viață: Ajută-l pe Matei să audă!

De mai bine de cinci ani, Ana și Alexandru Teodor din Iași trăiau o frumoasă poveste de dragoste. Până acum ceva timp, nimic nu părea să le umbrească fericirea, mai ales după ce au aflat că vor fi părinți - o bucurie ce rar poate fi exprimată în cuvinte.

Sarcina nu a fost, însă, una ușoară. Ultimele șase luni au fost petrecute de Ana stând în pat și urmând un tratament care să-l împiedice pe micuțul ei să vină pe lume înainte de vreme.

Viitoarea mămică a sperat că totul va fi bine, iar Matei - băiețelul ce urma să se nască - îi va umple casa de fericire. Din păcate, la doar o zi după naștere, medicii au o veste proastă pentru părinți: copilul suferă de hipoacuzie neurosenzorială bilaterală profundă. Pe scurt: nu aude. 

La aflarea diagnosticului, de supărare Ana a intrat într-o stare depresivă care amenința să se accentueze. Dar ajutată de psiholog și psihiatru, tânăra a început să lupte pentru fiul ei.

Auzul micuțului poate fi redat de un implant cohlear, care costă peste 24.000 de euro, o sumă enormă pentru posibilitățile părinților. Îi putem ajuta trimițând un SMS cu textul „Matei” la numărul 8-8-3-2. Cu doar 2 euro cresc șansele ca băiețelul de șase luni să audă și să se bucure de viață. 

Nu uitați: „Matei” la 8-8-3-2, de pe orice telefon din rețelele Orange, Vodafone și Telekom. De asemenea, se poate dona prin card bancar sau PayPal pe site-ul: salveazaoinima.ro.


Știre preluată de pe salveazaoinima.ro
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Opțiuni